„Noul Bale” a debutat pentru Țara Galilor! Și-a îmbogățit bunicul care pariase în urmă cu 13 ani pe performanța puștiului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marți, în ultima etapă a calificărilor pentru Mondial, Țara Galilor a întâlnit în deplasare naționala Belgiei, și a reușit să scoată un egal, 1-1, prin golul marcat de Ramsey pe finalul partidei.

Meciul a fost marcat de două evenimente importante. Primul, retragerea de la națională a lui Craig Bellamy, iar al doilea, debutul lui Harry Wilson, care la 16 ani și 207 zile, a devenit cel mai tânăr jucător care a îmbrăcat tricoul naționalei Țării Galilor, întrecând recordul deținut de Gareth Bale.

Bunicul și-a „dat demisia” a doua zi: a câștigat 125.000 de lire!
Mai fericit decât Wilson, a fost bunicul său, Peter Edwards, care în anul 2000 a făcut un pariu de necrezut. El a pariat 50 de lire la acea vreme, că într-o zi, Harry va juca pentru naționala Țării Galilor. Având o cota de 2500, bunicul a încasat 125.000 de lire și a doua zi și-a anunțat șeful că se retrage și iese la pensie.

De menționat este faptul că acesta a mai încercat să plaseze un pariu similar când Wilson avea 12 ani și fusese legitimat de academia lui Liverpool, club la care se află și în prezent, însă casele de pariuri l-au refuzat.

Harry Wilson evoluează pe postul de mijlocaș stânga și este considerat ca fiind „noul Bale”.

Sursa foto: Daily Mail

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×